După primirea proiectelor, un juriu de specialitate va decide clasa câştigătoare din România.
Proiectele claselor laureate din tările participante la concurs vor fi expuse la Paris la începutul lunii iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului şi a Săptămânii Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă a UNESCO. Tot atunci, câte doi reprezentanţi ai clasei câştigătoare din fiecare ţară, însoţiţi de un adult (părinte sau profesor) vor participa la reuniunea internaţională a elevilor laureaţi, ce se va derula la Paris. Apoi, desenele premiate vor fi expuse în străinătate, în cadrul unei expoziţii itinerante.
Clasele câştigătoare vor fi premiate în cadrul unei festivităţi ce va avea loc în luna aprilie.
Elevii claselor aflate pe locurile I, II şi III vor fi răsplătiţi cu premii atractive: o excursie, seturi pentru înot, saltele şi mingi de plajă.